Despre mine

miercuri, 19 mai 2010

Primul meu text

Am căteva emoții. Nu știu cu ce să încep. Dar știu că pe viitor blogul va conține orice fel de subiecte, din știri, politică, monden, educație, sport și ceva muzică. Din Galați și din țară și nu numai. Mă voi documenta pentru a scrie cât mai corect temele alese. Sper să fiu bine primit în lumea virtuală. Mi-e și puțin frică de viitoarele comentarii pentru că sigur vor fi și unele împotriva părerilor mele. Nu-i poți mulțumi pe toți, dar trebuie acceptate sau măcar citite și luate în seamă părerile altora. Nici nu vreau să recitesc ce am scris, sper că am scris corect din punct de vedere al ortografiei. Și sper că nu am plictisit pe nimeni și nici nu voi plictisi.
Nu creez blogul pentru că este la modă ci pentru că este necesar. Dar chiar nu îmi mai trece nicio idee despre ce să scriu acum. Așa că vă las și sper să revin cât mai curând, adică până diseară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

cine si de unde se uită la mine