A venit și data de 21 mai. Ia să vedem cine e născut azi: Tudor Arghezi (n.1880-m.1967). Toti l-au citit la școală și cred că majoritatea îi cunosc poezia Zdreanță, dar nu poezia aceasta vreau să o recit aici. Argezi s-a inspirat din scrierile lui Baudelaire și iată o poezie a lui Charles:
Un hoit
O, suflete-aminteşte- i priveliştea murdară
Ce-atât de mult cândva ne-a umilit
În diminea a-aceea cu molcom cer de vară ;
Un hoit scârbos pe un prundiş zvârlit,
Îşi desfăcea asemeni unei femei obscene
Picioarele şi, puhav de venin,
Nepăsător şi cinic, îşi deschidea alene
Rânjitul pântec de miasme plin.
Putreziciunea asta se răsfăţa la soare
Care-o cocea adânc şi liniştit
Vrând parcă să întoarc Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar însutit
Şi cerul privea hoitul superb cum se desfată
Îmbobocind asemeni unei flori ...
Simţind că te înăbuşi, ai şovăit deoadată
Din pricina puternicei duhori.
Din putrezitul pântec pe care muşte grase
Zburau greoi cu zumzete-ascuţite
Curgeau oştiri de larve ca nişte bale groase
De-a lungu-acestor zdrenţe-nsufleţite.
Cu legănări de valuri şi sfârâit de foale,
Zvâcnind şi opintindu-se din greu
Părea că trupul iar şi, umflat de-un suflu moale,
Trăieşte înmulţindu-se mereu.
Şi-această lume-ntr-una vuia cântând ciudat
Ca vântul sau ca apa curg toare
Sau un grăunte care, necontenit mişcat,
Se-nvârte ritmic în vânturătoare.
Aproape ştearsă, forma acum nu mai era
Decât un vis, o schi ce tânjeşte
Pe pânza şi pe care artistul o reia
Şi doar din amintire o sfârşeşte.
Dau un citat de pe un site pentru că nu mă pricep la comentarii despre poezii, un comentariu referitor la această poezie "Charles Baudelaire consacra estetica urâtului în poemul „Un hoit”, unde relevă dizgratiosul, hidosul chiar, în putrefacţia corpului intrat în descompunere, pentru ca – în final –să realizeze elogiul iubirii capabile să înfrunte şi dezagregarea biologică"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu